aNNa's Blog

rememorari : iunie, 2009

amidorulet — Mon, 23 Jan 2012 20:09:26 +0000

inca… te cau…

in cuvintele care nu se spun…

si-n cele care se canta…

in cuvintele care se silabisesc…

si-n cele care se deseneaza…

si mai ales in cele spuse de tine…

si numele tau scris de mana mea mi-e parca mai drag…

si stii de ce? jur ca nici eu …

ERATA:

but i’m not enough and you’re NOT enough…invisible yourself from my heart!

[recidiva]

[ nota: rememorari este "eu" de pe vremuri... si este pentru ca ... viata are un mod ciudat de a te readuce fata in fata cu temerile tale cele mai mari, cu greselile si defectele tale cele mai dureroase... cu sperantele cele mai aprige...]

putina fizica…

amidorulet — Thu, 19 Jan 2012 20:21:54 +0000

“FEMEIA: Chiar vreti sa stiti ce cred eu?…Pentru ca m-am gandit mult la asta… Eu plang mereu si… si atunci m-am gandit… E instinctul de aparare in fata inghetului!

BARBATUL : Ce inghet?

FEMEIA : Ne ingheata sufletul. Se intampla lucruri care ne ingheata sufletul. Si atunci inima noatsra face o caldura mare de tot si topeste gheata asta. Lacrimile nu sunt decat o alta stare de agregare a lucrurilor care ne ingheata sufletul. Cand plangi e bine… gheata se topeste si ai scapat…

BARBATUL : Dumneavoastra … aveti asa… un fel de caldura… pareti plansa recent. Poate chiar in diminteata asta.”

[Lia Bugnar - fragment din piesa Omul de zapada]

rememorari : 2 februarie, 2011

amidorulet — Mon, 16 Jan 2012 07:13:48 +0000

ma-nalti, ma cobori

ma chemi, ma alungi,

ma uimesti, ma dezgusti,

ma-mplinesti, ma darami

ma alini, ma-ntristezi,

ma cobori si ma-nalti,

ma alungi si ma chemi,

ma dezgusti, ma uimesti,

ma darami, ma-mplinesti,

ma-ntristezi, ma alini

[ nota: rememorari este "eu" de pe vremuri... si este pentru ca ... viata are un mod ciudat de a te readuce mereu fata in fata cu temerile tale cele mai mari, cu greselile si defectele tale cele mai dureroase... cu sperantele cele mai aprige...]

metrica puerila…

amidorulet — Sun, 15 Jan 2012 01:32:46 +0000

n-am sa chipul tau stiut,

n-am sa primul tau sarut…

n-am sa dor si n-am sa doi,

n-am sa vara pentru noi,

n-am sa poate, n-am sa fost…

n-am sa lacrimi fara rost…

si in mana mea pustie,

mana ta sa nu mai fie…

rememorari : 21 noiembrie, 2008

amidorulet — Sun, 15 Jan 2012 01:30:24 +0000

ma sufoc…si gandurile toate mi se invalmasesc dintr-o data, sfarsind intr-un fel de zambet fara noima…si ma trezesc dorindu-mi sa fug, in timp ce sub apasarea evidentelor, basmul se naruie si se recladeste fara sa se consume vreodata… imi vine sa pun o gramada de intrebari, sa imi strig nelamurirea oricui are vreme sa o asculte, mai putin… mai putin…

aleg… ma invart pe calcai de trei ori… si nu mai suntem doi straini… si tot ce mi-ai spus vreodata inseamna ceva mai mult… si reusesc sa iti prind privirea si sa o asez pe chipul meu… iar tu ma vezi… ma auzi… ma vrei…

ma gandesc ca te-as lua de mana… aici se poate… in lumea asta noua, rotita spre visare de trei ori, ireal si greoi, nu ai cum sa intorci capul… nu ai cum sa ignori ce simti… nu ai cum sa te dai batut… nu ai stii sa ma uiti…

aici suntem noi doi si firescul… eu, tu si doua zaruri mari… pe care nu ma incumet sa le arunc…

eu, tu si ce ar fi dincolo de indrazneala mea cea mai mare…

eu, tu si drumul inapoi spre lumea indreptata…

nu, dragul meu, tu nu te pricepi sa indrepti lumea…

rememorari : 23 septembrie, 2008

amidorulet — Sun, 15 Jan 2012 01:20:23 +0000

“la tine nu sta sa nimic, ma … la tine sta sa… sta sa… sta punct… sta , pur si simplu…!”

Lia Bugnar, “Sta sa ploua”, recuvantuire din amintire

rememorari : 20 septembrie, 2008

amidorulet — Sun, 15 Jan 2012 01:16:51 +0000

“si-am putea si nu se poate..si noroi si stele” [PAMANTUL DEOCAMDATA A.Paunescu, M.Vintila]

pietele s-au colorat in crizanteme…pe sub balcoane miroase a vinete coapte si a otet incins pentru muraturi… in casa a zacusca…

si aerul… aerul e rece si canta…

blocurile isi inchid nuvelele in spatele obloanelor… mi-ar placea sa trag cu ochiul la viata omului…

si m-as intoarce spre soare… doar ca … nu-l aflu…

vantul tremura in crengi si oamenii in statii, cand autobuzele ajung dintr-o data prea greu… imi strang pardesiul si ma gandesc sa urc si sa merg oriunde…

fiindca niciodata nu se intampla “asa”… nici macar toamna…

a venit, si nici nu stie ca asteptam…

rememorari : 10 septembrie, 2008

amidorulet — Sun, 15 Jan 2012 01:08:48 +0000

am strans mai multe clipe cu noi… unele plasmuite, alte faptuite, si toate dragi si le-am pitit dupa o pleoapa… sa nu le rataceasca uitarea…

am ascultat vocea ta… si tacerea ta am ascultat-o… dari nu le-am inteles…

apoi, prea devreme am inceput un suras…

care mi-a cuprins mai intai barbia,

apoi buza de jos, buza de sus si obrajii,

apoi urechile si privirea, ce se agata de chipul tau, cand tu nu stii si nu simti…

apoi, prea tarziu am inceput un suras…

care mi-a cuprins mai intai barbia,

apoi buza de jos, busa de sus si obrajii,

apoi urechile si privirea, ce se agata de chipul tau, cand tu nu stii si nu simti…

rememorari : 2 septembrie, 2008

amidorulet — Sun, 15 Jan 2012 01:02:26 +0000

cel mai mult ma enerveaza cuvintele care se izbesc de ziduri si nu sangereaza, si nu transpira, si nu se transforma…

prima oara cand am patit-o, inchipuisem aceasta transformare ca pe ceva ce urma sa imi rastoarene convingerile si care, fara sa fie neaparat vizibil spectaculoasa, avea sa impinga clipa intepenita mai departe… si mai aproape…doar ca, nu s-a intamplat asa… niciodata nu se intampla “asa”…

plansesem si inainte…

apoi se facea ca viata o luase din loc, si eu nu mai aveam vreme si nici chef sa cant cantecul tau… si toate cate le cladisem in gand, se frangeau pe rand, fara zgomot… iar franturile mergeau disciplinate, sa se aseze metodic, unele peste altele… astfel ca in urma mea, neauzit, nestiut, nedorit inca… se inalta ZIDUL…

cel mai mult ma enerveaza cuvintele care se izbesc de ziduri si nu sangereaza, si nu transpira, si nu se transforma… cuvintele fara umbra, afara de umbra din ochii mei, care o sa treaca…

rememorari : 17 iunie 2008

amidorulet — Sun, 15 Jan 2012 00:53:57 +0000

fapt divers…

ma-ncumetasem, peste zare, sa-mi cresc aripile sa zboare.

intinse ajungeau de-acuma…sa gadile in talpa luna.

si azi crescand, maine crescand, le modelasem din avant si vorbe – n vis rastalmacite…

si le credeam nemarginite…

[ nota: rememorari este "eu" de pe vremuri... si este pentru ca ... viata are un mod ciudat de a te readuce mereu fata in fata temerile tale cele mai mari, cu greselile si defectele tale cele mai dureroase... cu sperantele cele mai aprige...]